Am căutat mult fotografia asta. 

Am căutat mult fotografia asta. Este făcută într-o zi cu soare, când ne plimbam pe strada fără măști și nu ne gândeam că este un privilegiu. Așa cum cred că nu ne gândim că ceea ce trăim acum poate fi un privilegiu din perspectiva introspecției, a unei discuții sincere cu noi înșine, despre viața noastră. Se vor regla lucrurile până la urmă, vor veni zile mai bune și fără restricții, vom începe din nou să călătorim și să facem lucrurile ca înainte, așa cum poate că viața va mai aduce și alte provocări, posibil chiar mai mari decât ceea ce trăim acum, nu știm ce urmează, nimeni nu știe. Ce cred însă că știm, fiecare dintre noi, este că ziua aceasta va pleca cel târziu la miezul nopții și că ține de noi să o facem frumoasă, dragă, plină de ceea ce ne hrănește sufletul. Știu că unii dintre noi muncim mult mai mult decât până acum, dar poate ne rămâne un mic răgaz azi să sunăm un om drag, să trimitem o scrisoare unui prieten bun, să ascultăm o muzică bună, să citim o carte care să ne arate o altă perspectivă, să ajutăm un antreprenor să-și poată continua visul sau să batem la ușa unui vecin mai în vârstă să vedem dacă are nevoie de ceva, să cumpărăm o plastilină specială și să luăm de pe Pinterest câteva idei pentru a face chiar noi câteva ornamente pentru Crăciun, să medităm puțin sau pur și simplu să scriem pe o foaie de hârtie ce ne-ar face fericiți în luna decembrie și să ne gândim ce ține de noi ca această fericire să se întâmple. La voi cum este? Cum aduceți soarele în suflet?