Fotografiile din copilărie.
Cu flori.
Și cu capul într-o parte.
Așa stau și acum când îmi face cineva poze.
Cu capul într-o parte.
Cineva mi-a spus: pare că ești alintată. Poate că sunt. Poate că pare.
Până la urmă contează ce e în sufletul nostru, în mintea noastră, iar eu zilele acestea am avut o poftă nebună de copilărie, de joacă, de iubire și răsfăț, de clipe lungi în care să stau cu ochii deschiși gândindu-mă la cai verzi pe pereți, am avut poftă de stat în soare, de stat în vânt sau pur și simplu în mirosul proaspăt al ierbii tunse.
Sunt aproape convinsă că o să apară curând un curcubeu și că o să visez curând, din nou, visul meu preferat, cel în care înot în aer, putând astfel să ajung, înotând, oriunde vreau ✨
Voi la ce visați când vă gândiți la cai verzi pe pereți?
