Ioana Enache

Alb, mult alb, apoi nuanțe de gri. Roșu câteodată, aniversar. Prietenie și iubire. Co-existență. Curiozitate, evoluție, devenire. Spirit liber, savoarea vieții. Design-ul interior al sufletului, apoi al vieții, apoi al spațiilor… ah, da, neapărat. Valoare și plusvaloare. Emoția dată de lemnul vechi trecut prin multe generații, viață cu sens, povești auzite, povești trăite, lumânări, bucuria clipei, cârpe de imaginație, muzică, neapărat. Și dans. O lume, lumea mea ❤️ Vă mulțumesc mult pentru toate gândurile bune, mare privilegiu ✨ Mulțumesc iubitului meu @mariusenache pentru aceste fotografii superbe, mi-am dorit mereu să fiu o muza, m-am simțit muza ta, asta cum tu ești artistul meu ❤️

Ne-am jucat mult în vacanța asta, așa cum cred că ar trebui să o facem mereu, nu doar în vacanțe. Cred că pur și simplu ne-am uitat din altă perspectivă la balanța lucrurilor mărunte, cele care, da, corect, determină până la urmă firul roșu al fiecărei vieți, dar am avut poate o detașare legată de una din paradigmele care mie îmi plac mult: „We can screw it up, but it does not mean we have to” pentru că până la urmă, cât de mult poți să greșești? Cât de mare dramoleta? Atâta timp cât stai în intenții bune, în valori frumoase, în eleganță socială și în determinarea de a aduce plus valoare…. zău așa, până la urmă, cât poți să greșești atât

Câteodată secretul vieții este să lași lucrurile să treacă, mai ales când simți că nu e jocul tău, când pare că universul ți-a uitat numele sau când micile greșeli chiar nu contează în ecuația mare a vieții, a unui proiect, a unui scop. Câteodată secretul vieții este să nu lași lucrurile să treacă, să stai ferm în valorile tale, în stâlpii din viața ta care îți asigură echilibrul, sau în protejarea lumii tale, „me time” cum o numesc eu, acea lume din care vei ieși mereu curajos, cu spatele drept și fruntea sus, pentru că e oaza ta de bine, de autentic… unde ai cu siguranță cele mai sincere conversații, cu tine. Eu numesc asta un fel de „self leadership” sau de „interior design”

-Dați-mi vă rog garoafele din spate. –Noi nu avem garoafe. –Dar cele roz din spate cum se numesc, nu sunt garoafe? –Aaaa, păi alea sunt elegantele, noi așa le numim. Așa că am cumpărat elegantele roz, i-am făcut și săftaua florăresei, așa cum făcea tata și am plecat cu sufletul plin❤️ De fapt mă dusesem să cumpăr bagheta preferată a lui Marius, cea cu semințe, de la @ruedupain. Am mers, evident, cu bicicleta și cu sacoșa de pânză pe care o ador, cea de la @ofsimplestories. Pe drum către casă mă gândeam ce puțin poate face ca diminețile să fie frumoase, ce puțin și ce mult ✨

Bunica mea. Eu și fratele meu îi spuneam Tita, apoi toată lumea i-a spus așa. Ea a adus povestea grecească în moștenirea mea genetică, alături de o bucurie extraordinară de a trăi, călători și a avea mereu prieteni în jur sau cel mult la o vizită distanță. Azi ar fi împlinit 100 de ani. Cu ea am mers, în copilărie și adolescență, la toate piesele de teatru din București, cu ea mânca pe ascuns pufuleți (pentru că mama nu mă lăsa), cu ea am mers în vizite la unchi și mătuși, vizite superbe în care primeam mereu dulceață făcută în casă, servită frumos în farfurii fine, așa, ca pentru musafiri, dar mai ales unde primeam iubire multă și conversații serioase, de oameni mari 🙂

Sunt florile pe care le-am primit de la toată lumea când l-am născut pe Luca acum 21 de ani. Era martie, era luna lor. De atunci, sunt de departe florile mele preferate. Azi am plecat special după lalele roz și le-am cumpărat pe acestea, care îmi pare că semănă cu păsările flamingo (până și tulpina este roz). Așa le vedeți și voi? Ce voiam să spun este că am ezitat să le iau. Căutam pe cele clasice, simple, cu tulpină verde. Apoi m-am gândit că de fapt totul se schimbă în jurul nostru, că va trebui să ne adaptăm curând la zeci, poate sute de noi circumstanțe, mai repede decât poate face față gândul, și că, de ce nu, pot

Am căutat mult fotografia asta. Este făcută într-o zi cu soare, când ne plimbam pe strada fără măști și nu ne gândeam că este un privilegiu. Așa cum cred că nu ne gândim că ceea ce trăim acum poate fi un privilegiu din perspectiva introspecției, a unei discuții sincere cu noi înșine, despre viața noastră. Se vor regla lucrurile până la urmă, vor veni zile mai bune și fără restricții, vom începe din nou să călătorim și să facem lucrurile ca înainte, așa cum poate că viața va mai aduce și alte provocări, posibil chiar mai mari decât ceea ce trăim acum, nu știm ce urmează, nimeni nu știe. Ce cred însă că știm, fiecare dintre noi, este că ziua aceasta va

Aș fi luat cu mine tot! Prietenii, leandrii, măslinii, soarele, muzica, tihna, bucuria, locul în sine, așa, în totalitate, să rămân mereu în rai. Raiul meu. Cumva i-am luat cu mine, sunt în sufletul meu, acolo de unde nimic nu pleacă și nu dispare niciodată. Aș vrea să știu cum să mă despart de vacanțele la @eliavamaveche fără să simt că se rupe ceva în mine și să nu reușesc, să rămână acel invizibil pe care îl văd mereu ❤️