A trai frumos este o alegere, pe care ne-o datoram.
Asa am simtit, lucrand la primul nostru proiect care a presupus reconditionarea si design-ul interior, al casei brancovenesti (Villa PoemBoem) de la Sinaia
Nu se numea asa cand am fost renovat-o si cand “a primit inapoi straiele frumoase” cu care fusese obisnuita, asa cum ne place noua sa spunem.
Asa am am simtit si gandit atunci, cand am cumparat o casa paraginita, care striga parca dupa ajutor si cand, fara sa ezitam, am decis sa investim pana si ce nu stiam ca vom avea si putea, in a-i oferi Doamnei casa frumoasa, ce simteam ca este al ei.
A fost un proiect de devenire, care ne-a reconectat cu toate simturile noastre, pe noi, doi oameni obisnuiti sa ne traim viata prin mediile unor birouri de companii, care trudeam intens pentru cariere de succes, pentru a avea ceva bani, pentru ce stiam ca asteapta altii de la noi, sau pentru a avea si a ne putea permite ce nu am avut cand eram copii.
A fost o conectare cu sufletul nostru.
Ca o intoarcere acasa, in casa curiozitatii, a iubirii si a umanitatii.
O conectare cu ce nici nu stiam ca avem, pentru ca statuse ascuns in temeri, in frici, in nespus si in neintamplare.
Atunci povestea aceasta frumoasa a primit un nume.
Imi amintesc perfect momentul.
Eram la Sinaia si l-am rugat pe Marius (sotul meu) cel super creativ sa se gandeasca la un nume. I-am dat un brief clar, ca de la un om de business serios (nu ca el nu era tot un om de business serios), in care ii spuneam exact ce as vrea sa reprezinte numele.
Am adaugat si ca as dori ca pe langa emotie si stare, sa aiba melodicitate, sa il simtim ca pe un concert bun, de pian.
PoemBoem.
Acesta a fost primul nume propus.
Si singurul.
Era perfect.
Casa cea frumoasa din Sinaia a devenit astfel, Villa PoemBoem. Ne-am rasfatat toate simturile acolo, cativa ani, folosind-o pentru familia noastra, ca pe o casa de vacanta, asa cum o si gandisem.
Ajungeam rar, eram doi oameni de business, cu un baiatul nostrum, Luca, legat inca de scoala, gasca si prietenii din Bucuresti.
Intotdeauna am crezut ca fiecare casa are sufletul ei si ne durea sufletul cand stiam ca frumoasa doamna, desi imbracata splendid de data aceasta, sta singura.
Apoi cativa prieteni ne-au intrebat daca nu vrem sa o inchiriem.
A fost prima proprietate din Romania listata pe #VacationRentalByOwners (VRBO), pe #Homeaway si printre primele de pe #airbnb.
Doamna frumoasa a primit multi oameni spendizi si ca recunostinta pentru straiele frumoase pe care I le-am dat, ne-a facut cunostinta cu ei. Multi au devenit prieteni dragi, multi sunt oameni pe care ii admiram si apreciem.
Am prins curaj.
Am mai facut apoi, dupa Villa PoemBoem (2008) , un prim proiect de design interior in Bucuresti: apartamentul R’Urban by PoemBoem (2013). Apoi am redecorat casa in care stateam, spatiul de unde au plecat de fapt toate ideile si toata energia: PoemBoem Home (2014)
Apoi am decorat apartamentul Jazzy by PoemBoem (2016) , apoi micul apartament, pied-a-terre-ul in care locuim acum, Joy by PoemBoem (2018).
Generozitate.
Povestea PoemBoem a fost iubita de editori, de reviste, de influenceri, de clienti, de parteneri, de prieteni.
Le multumim tuturor pentru iubirea pe care am primit-o si care ne-a reconectat la frumoasa generozitate a coexistentei.
Din 2018 nu am mai adaugat nimic povestii PoemBoem, desi mereu am simtit amandoi ca este ceva acolo ce nu a fost inca scris. Nu am mai avut nici forta financiara, nici starea de sanatate, nici starea…pana cand, atunci cand nici nu mai speram, ca la un cuplu care realmente nu mai spera sa aiba copii, apare totusi, ca prin magie, din nou, speranta.
Exact cu o zi inainte sa inceapa #MyJune 2023, am semnat actele pentru o bijuterie de spatiu. Un alt spatiu care astepta pe cineva sa il salveze, sansa care, cu emotie si bucurie ne va reveni noua, pentru a da viata, la 15 ani distanta de primul proiect, povestii cu numarul 6 de interior design PoemBoem.
Acum cateva luni, prin primavara anului 2023, am fost la farmacie sa cumpar ceva pentru mama si pentru ca se schimbase sistemul de puncte de loialitate al farmaciei, am fost rugata sa las din nou adresa de email.
Am dictat-o.
PoemBoem.
Poem de la poezie,
Boem de la boemie
(asa spun mereu).
Doamna farmacist a scris-o, a repetat-o, ca sa se asigure ca este corecta, apoi, dintr-o data, a realizat numele si mi-a spus: “este unul dintre cele mai frumoase nume pe care le-am auzit vreodata, sunt convinsa ca faceti lucruri foarte frumoase acolo. Ma bucur mult ca v-am cunoscut, mi-ati facut ziua mai buna.”
I-am multumit frumos si am plecat zambind.
Cand am deschis usa farmaciei ca sa ies, a strigat usor dupa mine:
“La revedere, Doamna PoemBoem. Sa aveti o zi frumoasa!”
Si uite cum, in combinatie cu ce suntem si simtim, motivati poate si de dorinta de a raspunde intrebarilor celor din jur care vor sa le recomandam ce facem noi, ca parem senini si bine dar si pentru ca era acolo in noi ideea ca povestea PoemBoem nu a fost inca scrisa, am decis sa o continuam, in nuante vechi si noi, atat cu proiecte de design interior, dar mai ales cu proiecte de devenire, de design interior al propriei noastre vieti, de coexistenta frumoasa, experiente, de bine si de suflet.
Va invitam sa parcurgeti site-ul nostru, sa ne recomandati mai departe, daca va place, sa ne lasati adresa de email daca vreti sa tinem legatura, sa ne cautati in social media, sa veniti la evenimentele si programele pe care le vom organiza, sa ne spuneti ce va doriti, sa ne spuneti ce putem face mai bine si sa ne fiti, pur si simplu, parte din PoemBoem Society.
Multumim & gand bun,
Ioana & Marius Enache
We are in the selling business.
We sell Beautiful Living.